Unde puteți arunca mobilierul vechi?! Containere pentru deșeuri voluminoase, în două zone ale orașului
În perioada 14–19 septembrie, containerele verzi sunt amplasate pe strada Viforului, în zona punctului termic 181, și pe Aleea Stadionului, la platforma 038. Pot fi depozitate mobilier vechi, saltele, calorifere, obiecte sanitare și mochete.
Constănțenii care vor să scape de mobilierul vechi sau de alte obiecte voluminoase au la dispoziție, în această săptămână, două containere speciale.
În perioada 14–19 septembrie, containerele verzi pentru colectarea deșeurilor voluminoase sunt amplasate în două puncte din municipiu: pe strada Viforului, în zona punctului termic 181, și pe Aleea Stadionului, la platforma 038.
În acestea pot fi depozitate obiecte de mobilier vechi și deteriorat, precum canapele, rafturi, dulapuri, saltele și uși. Sunt acceptate, de asemenea, caloriferele, obiectele de uz sanitar și mochetele.
Ce nu poate fi aruncat în containerele verzi
Containerele nu sunt destinate tuturor tipurilor de deșeuri. Nu pot fi depozitate aici deșeurile menajere și nici cele provenite din construcții sau demolări.
De asemenea, nu sunt acceptate echipamentele electrice și electronice și nici deșeurile reciclabile, precum hârtia, cartonul, plasticul, metalul sau sticla.
Cei care nu reușesc să ajungă la containere în perioada 14–19 septembrie pot duce deșeurile voluminoase la Centrul de Colectare de pe bulevardul Aurel Vlaicu nr. 290A.
Centrul este deschis de luni până sâmbătă, între orele 07:00 și 19:00.
Pentru informații suplimentare este disponibil numărul de telefon 0723 372 163.






Fii primul care comentează acest articol.