Victorie cu punct bonus pentru CS Năvodari cu RC Bârlad
Stadionul Flacăra a găzduit sâmbătă după-amiază, meciul contând pentru etapa a 6-a din Liga Națională de Rugby dintre CS Năvodari și RC Bârlad.
Formația gazdă antrenată de Cristian Husea, Cornel Suciu și Virgil Năstase a avut o evoluție foarte bună și a reușit o victorie cu punct bonus, scor 40-22, după ce la pauză a condus cu 20-7.
Raportul încercărilor a fost favorabil dobrogenilor cu 5-3, iar jucătorul meciului a fost declarat Ionuț Prodan de la CS Năvodari.
Pentru învingători au punctat Dumitru Papaiane – 1 eseu, Andrei Ciubotariu – 1 eseu, Ionuț Prodan – 1 eseu, Marian Niță – 1 eseu, Gabriel Părălește – 1 eseu, Laurențiu Pocovnicu – 2 transformări, 2 lp, Mădălin Mihalache – 1 transformare, 1 lp, iar pentru oaspeți au înscris Igor Orghianu – 1 eseu, George Mătasă – 1 eseu, Alexandru Brăileanu – eseu, Eduard Crăescu – 2 transformări, 1 lp.
Meciul a fost condus de Radu Petrescu, Romică Dimitriu, Victor Ioniță. Al 4-lea arbitru – Viorel Bujoreanu, arbitru video – Emanuel Gorodea, observator FRR – Augustin Iorga.
CS Năvodari se află pe locul al 4-lea cu 13 puncte, la egalitate cu echipa de pe locul al 3-lea , Grivița, care are esaveraj superior.
În ultima etapă înainte de faza play-out, CS Năvodari va întâlni în deplasare, sâmbătă, 4 iunie pe CSM Galați.






Fii primul care comentează acest articol.