Violențele au reizbucnit în Piața Victoriei. Manifestanții au aruncat cu pietre în jandarmi
Incidentele violente au fost reluate marți, în jurul orei 18:00, în zona Pieței Victoriei, după o perioadă în care situația se calmase.
Jandarmii au intervenit pentru a extrage mai multe persoane care tulburau ordinea publică pe trotuarul din apropierea unui supermarket. Nemulțumit de măsurile luate de forțele de ordine, un grup de manifestanți a părăsit perimetrul inițial al protestului și s-a deplasat către strada Buzești.
Potrivit Jandarmeriei Capitalei, mai multe persoane au aruncat în mod repetat cu pietre și alte obiecte asupra cordonului format de jandarmi pe strada Buzești.
Incidente au avut loc și anterior, după ce o parte dintre participanții la protestul fermierilor și crescătorilor de animale au forțat dispozitivul de ordine și au rupt gardurile de protecție. Jandarmii au folosit gaze iritant-lacrimogene pentru a opri înaintarea acestora și au extras din mulțime persoanele considerate agresive.
Peste 20 de manifestanți au fost scoși din mulțime, iar 26 de persoane au fost conduse la sediul Poliției. Trei dintre acestea au primit amenzi în valoare totală de 11.000 de lei.
În urma incidentelor, 24 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale. Un bărbat de 72 de ani, o femeie de 49 de ani și un jandarm rănit au fost transportați la spital.






Fii primul care comentează acest articol.