UPDATE: Accident la ieșire din Lumina, spre Tulcea. Mai multe persoane, rănite
Un accident rutier în care sunt implicate mai multe persoane a avut loc în această dimineață pe DN22, la ieșire din localitatea Lumina, spre Tulcea.
Potrivit ISU Constanța, un microbuz și un autoturism s-au ciocnit. Sunt 10 persoane implicate, iar 5 dintre ele sunt rănite, una fiind inconștientă, conform salvatorilor.
La fața locului intervin o mașină de stingere, două echipaje SMURD și trei de la Serviciul Județean de Ambulanță.
Din cauza accidentului, traficul rutier a fost blocat pe ambele sensuri de mers.
UPDATE:
Potrivit Serviciului Județean de Ambulanță, 9 victime au fost transportate la spital: una inconștientă și 8 conștiente, cu diferite traumatisme.






Fii primul care comentează acest articol.