Autoturism cuprins de flăcări la intrarea în Babadag
Un autoturism a fost cuprins de flăcări la intrarea în
orașul Babadag, județul Tulcea. În momentul izbucnirii incendiului, în mașină
se aflau patru persoane, doi adulți și doi minori. Din fericire, nimeni nu a
fost rănit, iar ocupanții autoturismului au refuzat îngrijirile medicale.
Pompierii militari din cadrul Stației Babadag au intervenit
cu o autospecială de stingere și un echipaj format din cinci subofițeri pentru
localizarea și lichidarea incendiului.
Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de
Urgență, autoturismul a suferit avarii considerabile. Pompierii au reușit să
stingă flăcările în limitele în care au fost găsite la sosirea echipajului și
au împiedicat extinderea incendiului la vegetația uscată din apropiere.
Cauza probabilă a izbucnirii incendiului a fost un
scurtcircuit electric.
Pentru prevenirea unor astfel de incidente, pompierii
recomandă verificarea periodică a instalației electrice a autovehiculelor și
remedierea defecțiunilor de către personal specializat. În cazul apariției
fumului, a mirosului de ars sau a scânteilor, conducătorii auto sunt sfătuiți
să oprească în siguranță, să se îndepărteze de vehicul și să apeleze numărul
unic de urgență 112.






Fii primul care comentează acest articol.