Avarie RAJA pe strada Constanței din Năvodari
Echipele RAJA intervin astăzi, 7 octombrie, pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 400 mm, de pe strada Constanței (zona Geamie) din orașul Năvodari, județul Constanța.
Astfel, în intervalul orar 11:35 – 17:00, sunt afectați de lipsa apei consumatorii din orașul Năvodari, precum și cei din zona Peninsula.
După reluarea alimentării, apa poate prezenta modificări temporare, cum ar fi turbiditatea sau culoarea. Drept urmare, abonaților li se recomand[ să evite consumul de apă potabilă și să o utilizeze doar în scopuri casnice până la limpezire.
"Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție deplasate la fața locului vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp", a mai transmis RAJA.






Fii primul care comentează acest articol.