Cazino Music Festival debutează la Constanța. 11 weekenduri de muzică în cea mai frumoasă clădire a orașului
Cazinoul din Constanța devine, din 12 septembrie, scenă pentru un nou festival internațional. Timp de 11 weekenduri, publicul va putea asculta muzică clasică, baroc, jazz, musical și operă, sub direcția artistică a lui Ioan Holender.
Un nou festival internațional de muzică debutează în această toamnă la malul Mării Negre. Cazino Music Festival se va desfășura în perioada 12 septembrie – 22 noiembrie 2026, la Cazinoul din Constanța, și va aduce în fața publicului artiști și ansambluri din țară și din străinătate.
Festivalul se întinde pe parcursul a 11 weekenduri, fiecare cu un program diferit, construit în jurul unui anumit gen muzical, repertoriu și al personalității artiștilor invitați.
Direcția artistică este asigurată de Ioan Holender, iar organizatorii își propun ca noul eveniment să pună Constanța pe harta circuitului muzical internațional și să transforme festivalul într-o tradiție culturală.
De la baroc și Mozart la jazz, Broadway și operă
Primul weekend îl aduce pe scena Cazinoului pe Janoska Ensemble, cu un program intitulat „Virtuozitate fără granițe”. Festivalul continuă cu I Solisti Veneti, într-un weekend dedicat rafinamentului barocului italian.
Programul îi mai include pe Liviu Holender & Adriana Gonzalez, cu „De la Mozart la Broadway”, CrossNova, care propune un dialog între tradiție și inovație, și Romana Amerling & The Henry Love Group, cu muzica inspirată de atmosfera Vienei și Parisului interbelic.
Hugo Wolf Quartett va explora „Tradiții în dialog”, în timp ce Eddie Luis 5 propune publicului „O călătorie în jurul lumii prin muzică”.
Pe scena Cazinoului vor mai urca surorile Ania și Sophie Druml – Druml Sisters, iar Arcadia Quartet va reprezenta muzica de cameră românească.
Ultimele două weekenduri ale festivalului vor fi dedicate artei lirice. Adela Zaharia va veni la Constanța cu un program prezentat sub titlul „O voce de referință a operei contemporane”, iar Ionuț Pascu va încheia seria cu „Marile roluri ale baritonului verdian”.
În ansamblu, programul traversează mai multe epoci și stiluri, de la muzica barocă și repertoriul clasic până la muzica secolului XX, jazz, musical și operă.
Festivalul se adresează și celor care nu ascultă în mod obișnuit muzică clasică
Organizatorii spun că programul nu a fost gândit doar pentru cunoscătorii muzicii clasice. Dimpotrivă, festivalul își propune să îi atragă și pe cei care nu au mai fost până acum la un astfel de concert.
„Muzica nu trebuie să fie întâmpinată cu prejudecata că trebuie mai întâi să o cunoşti ca să te poţi bucura de ea. Poţi veni fără să ştii. Dar trebuie să vii deschis şi să ai curiozitatea de a rămâne. Dacă spectatorul va spune «Vreau să vin din nou», atunci am reuşit”, spune Ioan Holender.
La rândul său, directorul general al Cazinoului din Constanța, Anamaria Mișa, subliniază că prestigiul clădirii trebuie susținut și prin calitatea evenimentelor găzduite.
„Prestigiul Cazinoului nu poate fi întreţinut numai de arhitectura sa şi de propria istorie. Şi nu orice eveniment devine important pentru că se desfăşoară într-o clădire importantă. Uneori se întâmplă exact invers: ceea ce alegem să aşezăm într-un asemenea spaţiu spune cât de mult îl respectăm”, afirmă Anamaria Mișa.
De unde pot fi cumpărate biletele
Biletele pentru concertele Cazino Music Festival sunt disponibile la casieria Cazinoului din Constanța, la automatele de bilete amplasate pe faleza Cazinoului și online, pe site-ul oficial al instituției.
Cazino Music Festival este organizat de Cazinoul Constanța, în parteneriat cu Organizația de Management al Destinației Mamaia – Constanța.






Fii primul care comentează acest articol.