Constanța după plajă: de ce litoralul are nevoie de experiențe care țin turiștii în oraș
Litoralul românesc are nevoie de mai mult decât plaje și cluburi. Cultura, gastronomia, entertainmentul și spațiile publice pot transforma Constanța într-o destinație turistică atractivă tot anul.
Pentru mulți dintre cei care aleg litoralul
românesc pentru vacanță, ziua are un tipar previzibil: plajă dimineața, la prânz
o pauză în orele de caniculă și apoi ieșirea de seară. Dar tocmai intervalul
dintre plajă și programul de seară poate face diferența dintre o stațiune în
care turistul doar se cazează și una în care acesta petrece timp, descoperă
locuri și își dorește să revină.
În ultimii ani, oferta de evenimente de pe
litoral s-a diversificat, dar următorul pas ar putea fi însă mai important:
crearea unor destinații urbane integrate, în care aceste experiențe să nu fie
izolate, ci să funcționeze împreună.
Litoralul românesc își diversifică oferta
În Constanța, programul cultural este susținut
și în 2026 de Stagiunea Estivală a Artelor Spectacolului – SEAS, un proiect
care extinde viața culturală a orașului pe durata întregii veri. Programul
reunește peste 80 de evenimente și peste 50 de teatre și companii, cu
spectacole adresate unor categorii diverse de public. Pentru turiști, astfel de
inițiative înseamnă că o zi la mare poate fi completată cu o experiență
culturală, fără ca vacanța să se rezume doar la plajă și viața de noapte.
La rândul ei, stațiunea Mamaia are o agendă
consistentă, de la concerte și stand-up comedy până la proiecții de film și
spectacole stradale.
În același timp, sudul litoralului a câștigat
un nou punct de atracție prin NIBIRU. Peste un milion de vizite în mai puțin de
o lună de la deschidere reprezintă un indicator relevant pentru apetitul
publicului pentru destinații care reunesc într-un singur loc muzică,
gastronomie, evenimente și entertainment. Succesul unor astfel de proiecte
arată că turistul caută tot mai mult experiențe, nu doar servicii turistice.
Marea provocare: ce faci în orele dintre
plajă și cină?
Un sejur de câteva zile presupune inevitabil
momente în care turistul nu este pe plajă. Orele de prânz, vremea foarte caldă
sau pur și simplu dorința de a schimba decorul creează o nevoie de
entertainment și recreere pe care litoralul o poate valorifica mai bine.
Pentru o familie cu copii, de exemplu, o
alternativă la plajă poate fi un spațiu verde, o activitate interactivă sau un
eveniment dedicat celor mici. Pentru un cuplu, poate fi o combinație între
gastronomie, cultură și promenadă. Pentru turiștii seniori sau pentru cei care
nu sunt interesați de cluburi, accesul la muzee, spectacole, expoziții sau
concerte devine cu atât mai important.
Oferta există parțial, însă este fragmentată. Turistul
trebuie adesea să urmărească mai multe programe, să se deplaseze între zone
diferite și să își construiască singur traseul pentru câteva ore de petrecut
după plajă. O destinație turistică matură poate face însă acest lucru mult mai
simplu: mai multe motive de a ieși din hotel, concentrate într-un spațiu
atractiv și ușor de parcurs.
Constanța poate transforma avantajele
existente într-o destinație urbană
Constanța are un atu important față de multe
stațiuni de pe litoral: nu este doar o destinație sezonieră, ci un oraș cu
identitate, istorie și infrastructură urbană. Centrul istoric, zona Cazinoului,
portul, muzeele, restaurantele și instituțiile culturale creează premisele
pentru o experiență mult mai complexă decât cea oferită de o stațiune
construită în principal în jurul plajei.
Provocarea este ca aceste elemente să fie
completate de noi spații capabile să aducă împreună mai multe tipuri de
activități, iar aici poate deveni relevant conceptul de mixed-use, care schimbă
perspectiva asupra dezvoltării urbane. În locul unui spațiu destinat unei
singure funcțiuni, apare o destinație în care retailul, restaurantele,
birourile, cultura, sportul, entertainmentul și spațiile verzi coexistă.
IULIUS Constanța și ideea unui oraș care
funcționează 365 de zile
Proiectul IULIUS propus pentru Constanța se
înscrie în această direcție, printr-un concept care pune împreună funcțiuni
comerciale, spații verzi, zone culturale și educaționale, entertainment, sport
și birouri.
Compania are deja experiența unor astfel de
proiecte în Iași, Timișoara și Cluj-Napoca, unde dezvoltările sale au urmărit
să creeze mai mult decât spații comerciale: locuri în care comunitatea poate
petrece timp și poate avea acces la experiențe diverse.
Pentru Constanța, o asemenea destinație ar
putea completa oferta turistică exact în zona în care litoralul are încă un
potențial important de dezvoltare. În timpul verii, ar putea oferi turiștilor
alternative la traseul clasic dintre plajă, restaurant și club. Un parc, o
expoziție, un eveniment, o activitate sportivă, o experiență gastronomică sau
un spectacol pot transforma câteva ore de pauză într-o parte importantă a
vacanței.
Avantajul major al unui astfel de proiect ar
putea fi vizibil după încheierea sezonului. De altfel, una dintre
vulnerabilitățile litoralului românesc este dependența de sezonul estival.
Hotelurile, restaurantele și numeroasele activități sunt influențate puternic
de lunile de vară.
Un pol urban cu funcțiuni diverse poate
schimba această dinamică. În zilele de lucru, clădirile de birouri și zonele
adiacente acestora sunt animate de angajați, restaurantele și spațiile de
entertainment pot genera trafic seara, iar evenimentele culturale pot atrage
public în weekend. Spațiile verzi și zonele de recreere pot fi relevante pentru
comunitatea locală, iar evenimentele sezoniere pot menține orașul activ
inclusiv în perioadele cu mai puțini turiști. Astfel, turismul și viața de zi
cu zi a orașului nu mai funcționează ca două lumi separate.






Fii primul care comentează acest articol.