Dosar penal pentru conducere fără permis și sub influența alcoolului

Polițiști din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Medgidia au desfășurat, ieri, o acțiune pentru menținerea ordinii și liniștii publice și creșterea gradului de siguranță rutieră.

Astfel, au fost legitimate 22 de persoane, au fost verificate 20 de vehicule și 2 locații publice.

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 2 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 300 de lei.

De asemenea, a fost constatată o infracțiune la regimul circulației rutiere.

Astfel, polițiștii au identificat un bărbat, de 47 de ani, care a condus o motocicletă, pe strada Medgidiei, din comuna Cuza Vodă, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule și fiind sub influența băuturilor alcoolice. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la spital, pentru prelevarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală.

Santierul Naval Midia
Gemarco Construct
Distribuie: