UPDATE: Explozie controlată la Izvoarele, pentru creșterea cursului Dunării spre Cernavodă. Stânca Pârjoala, distrusă

UPDATE: Explozie controlată la Izvoarele, pentru creșterea cursului Dunării spre Cernavodă. Stânca Pârjoala, distrusă

O nouă explozie controlată a avut loc în această dimineață pe cursul Dunării. Militarii au folosit peste 100 de kilograme de explozibil și au distrus stânca Pârjoaia, în cadrul operațiunii de deviere a unui debit mai mare din Dunăre către Centrala Nucleară de la Cernavodă.

După detonare, urmează lucrări de dragare și amplasarea unor barje pe brațul Bala pentru redirecționarea apei spre Dunărea Veche.

Intervenția are loc în contextul în care debitul Dunării la intrarea în țară este prognozat să scadă la 1.400 mc/s, un nivel apropiat de minimul istoric din 1985. 

Prima etapă a operațiunii, nu a avut rezultatul așteptat, așa că a fost reluată astăzi cu încărcături explozive mai puternice. 

Potrivit Administrației Naționale „Apele Române”, debitul Dunării la intrarea în țară a ajuns la aproximativ 1.590 de metri cubi pe secundă și ar putea coborî până la 1.450 mc/s în jurul datei de 7 august. Specialiștii avertizează că nivelul apei în zona Cernavodă scade cu aproximativ 2–3 centimetri pe zi, existând riscul ca alimentarea centralei să fie afectată dacă tendința se menține.

Situația este cu atât mai delicată cu cât Unitatea 1 a Centralei Nucleare Cernavodă este deja oprită, ceea ce a redus producția națională de energie cu aproximativ 10%. O eventuală oprire și a Unității 2, din cauza nivelului scăzut al Dunării, ar avea un impact semnificativ asupra Sistemului Energetic Național. 

UPDATE: 

Stânca aflată în apropierea braţului Bala al Dunării a fost dislocată cu ajutorul a 180 de kilograme de explozibil, a anunţat ministrul interimar al Apărării Naţionale, Radu Miruţă. 

"Este o intersecţie a Dunării. Braţul Bala are o diferenţă de nivel de patru metri, motiv pentru care un procent cam de 85% din debitul Dunării se duce pe braţul Bala şi doar 15% se duc înspre Cernavodă. Având în vedere acest procent foarte dezavantajos pentru Cernavodă, a existat un proiect care să ridice albia, nivelul de fund al braţului Bala şi să coboare, să dragheze braţul Dunării vechi, astfel încât să se compenseze, să se reechilibreze debitul. (...) Stânca a fost dislocată. S-au scufundat scafandrii, doar din ce au observat scafandrii în apa încă tulbure patru metri din stâncă au dispărut, nici nu era calculul pentru chiar atât de mult. S-au introdus 180 de kilograme de explozibil. (...) Indiferent de consecinţele finale pentru centrala de la Cernavodă din aceste zile, ce s-a reuşit prin dislocarea acestei stânci este un lucru necesar atât navigaţiei, cât şi dragării pe viitor, uşurarea dragării Dunării vechi", a precizat Miruţă, într-o conferinţă de presă. 

Potrivit ministrului, urmează ca cele două barje care au fost aduse la faţa locului să fie încărcate cu cât de mult se poate din ceea ce s-a dislocat. 
"E o macara de mare tonaj care va extrage bucata de stâncă dislocată. Deseară înţeleg că sunt şanse să vină cea de-a treia barjă direct încărcată şi în cursul zilei de mâine, mâine seară, să vină şi ultima barjă pentru ca scufundarea să aibă loc probabil miercuri dimineaţa, dacă colegii de la Apele Române care analizează în fiecare zi etapele care mai trebuie făcute vor decide asta. Pe calculul pe care l-am primit iniţial, miercuri - joi, în cel mai fericit caz, centrala de la Cernavodă ar fi ajuns în procedură de a fi oprită", a explicat Radu Miruţă. 

UPDATE: Explozie controlată la Izvoarele, pentru creșterea cursului Dunării spre Cernavodă. Stânca Pârjoala, distrusă – foto 2UPDATE: Explozie controlată la Izvoarele, pentru creșterea cursului Dunării spre Cernavodă. Stânca Pârjoala, distrusă – foto 3UPDATE: Explozie controlată la Izvoarele, pentru creșterea cursului Dunării spre Cernavodă. Stânca Pârjoala, distrusă – foto 4UPDATE: Explozie controlată la Izvoarele, pentru creșterea cursului Dunării spre Cernavodă. Stânca Pârjoala, distrusă – foto 5

În aceste zile, MApN a intervenit cu peste 100 de militari și 16 mijloace tehnice pentru a devia cursul Dunării spre Centrala Nucleară Cernavodă. 

Santierul Naval Midia
Gemarco Construct
Distribuie: