Incendiu la o locuință din Ovidiu. Două persoane au fost intoxicate cu fum

Incendiu la o locuință din Ovidiu. Două persoane au fost intoxicate cu fum

Pompierii constănțeni au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință situată pe Șoseaua Națională din orașul Ovidiu.

La fața locului au fost mobilizate două autospeciale de stingere, o autospecială de descarcerare, o autoscară pentru salvarea persoanelor de la înălțime, o autospecială pentru transport personal și victime multiple, precum și un echipaj SMURD.

Incendiul a fost localizat, iar pompierii au acționat pentru evacuarea fumului din imobil.

Potrivit informațiilor transmise de salvatori, opt persoane s-au autoevacuat, dintre care două se aflau în apartamentul afectat de incendiu.

Două persoane au suferit intoxicații cu fum și au primit îngrijiri medicale la fața locului din partea echipajului SMURD. Deocamdată, nu au fost comunicate informații privind cauza izbucnirii incendiului.

 


Santierul Naval Midia
Gemarco Construct
Distribuie: