O elevă de la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” din Constanța, medalie de argint la Olimpiada Internațională de Astronomie și Astrofizică pentru Juniori

O elevă de la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” din Constanța, medalie de argint la Olimpiada Internațională de Astronomie și Astrofizică pentru Juniori

Performanță remarcabilă pentru o elevă din Constanța la Olimpiada Internațională de Astronomie și Astrofizică pentru Juniori 2026. Carla Teodora Dobre, elevă a Colegiului Național „Mircea cel Bătrân”, a obținut medalia de argint în cadrul competiției desfășurate în Thailanda, în perioada 1–8 noiembrie.

Eleva constănțeană a făcut parte din echipa României, care a încheiat competiția cu un bilanț de cinci medalii: două de aur, două de argint și una de bronz, potrivit Ministerului Educației și Cercetării.

Cele două medalii de aur au fost câștigate de Șerban Mihai Brindescu, de la Școala Gimnazială Nr. 16 „Take Ionescu” din Timișoara, și Ioan-Claudiu Pitic, de la Școala Gimnazială Nr. 39 din București.

Alături de Carla Teodora Dobre, medalia de argint a fost obținută și de Filip-Sebastian Nacu, de la Colegiul Național „Petru Rareș” din Piatra-Neamț. Tudor Constantinescu, de la Liceul Teoretic Internațional de Informatică din București, a câștigat medalia de bronz.

Cea de-a cincea ediție a Olimpiadei Internaționale de Astronomie și Astrofizică pentru Juniori, competiție inițiată de România, a reunit participanți din 25 de țări și s-a desfășurat la Ubon Ratchathani, în Thailanda.

Concurenții au avut de susținut patru probe, una teoretică și trei practice, care au inclus observații cu telescopul pe timp de zi și de noapte, precum și o probă de planetariu.

Echipa României a fost coordonată de profesorul doctor Petru Crăciun, inspector școlar general adjunct la Inspectoratul Școlar Județean Suceava, și de profesoara Elisabeta Ana Naghi, inspector în cadrul Ministerului Educației și Cercetării. Din echipa de coordonare a făcut parte și dr. Cătălina Ana Mirițescu, cercetător la Vrije Universiteit Brussel și fostă olimpică internațională, în calitate de observator.

Rezultatul obținut de Carla Teodora Dobre aduce o nouă distincție internațională pentru învățământul constănțean și pentru Colegiul Național „Mircea cel Bătrân”.

 


Santierul Naval Midia
Gemarco Construct
Distribuie: