Jaf după jaf la sala de jocuri. Patru suspecți, cercetați penal
Patru suspecți, între care trei minori, sunt cercetați penal pentru că ar comis două jafuri la săli de jocuri de noroc din Constanţa, prejudiciul total fiind de aproape 20.000 de lei.
Tinerii – între care unul de 15 ani și doi de 17 – aveau fețele acoperite cu cagule, spun anchetatorii, atunci când au intrat în sala de jocuri.
„Au imobilizat-o pe persoana vătămată, în sensul că au ţinut-o cu mâinile la spate şi i-au apăsat capul pe birou, după care au sustras dintr-un sertar o cutie de carton care conţinea suma de 10.000 de lei, cheile aparatelor electronice de tip slot-machine şi cheia casei de bani tip seif, cauzându-i (…) un prejudiciu în cuantum de 11.000 de lei”, se arată într-un comunicat de presă transmis de procurori.
Al doilea jaf a avut loc la o sală de jocuri aparţinând aceleiaşi societăţi comerciale. Băiatul de 15 ani a intrat în sala de jocuri să vadă dacă mai sunt clienți și și-a așteptat apoi complicii. Și de această dată, au dat lovitura mascați.
„Au pătruns în incinta sălii de jocuri, unde au exercitat acte de violenţă fizică asupra persoanei vătămate, în sensul că i-au aplicat acesteia lovituri cu pumnii în zona capului şi în zona corpului, după care au sustras o cutie metalică de valori, care conţinea suma de 8.207 lei”, se mai precizează în comunicat.
Trei dintre cei vizați în acest dosar au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, iar celălalt a fost plasat în arest la domiciliu.






Fii primul care comentează acest articol.