MAE: Atenționări de călătorie pentru Ungaria, Marea Britanie și Franța
Ministerul Afacerilor Externe a emis astăzi trei atenționări de călătorie valabile pentru Ungaria, Marea Britanie și Franța.
Astfel, MAE informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Ungaria că Ministerul Construcţiilor şi Transportului a anunțat restricţii de circulaţie pentru camioanele de mare tonaj (peste 7,5 tone) pentru miercuri (sărbătoare oficială) şi care se vor aplica în intervalul orar 6,00 – 22,00. Important de precizat este faptul că transportul umanitar sau de animale vii, bunuri perisabile, combustibil şi alte bunuri de primă necesitate nu se supune acestor restricţii.
De asemenea, Ministerul Afacerilor Externe le transmite românilor că în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, în perioada 15 – 16 martie, poliţia de frontieră britanică (Border Force) a anunţat o acţiune grevistă. Astfel, vor fi afectate toate punctele de trecere a frontierei pentru intrările maritime şi aeroportuare din Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord. Cei care urmează să călătorească dinspre sau înspre Marea Britanie, în perioada menţionată, sunt atenţionați că timpii de aşteptare ar putea fi mai lungi la controlul de frontieră.
În același timp, MAE a emis o atenționare de călătorie și pentru Franța. În cursul zilei de miercuri, este anunţată o grevă generală, context în care sunt aşteptate perturbări ale circulaţiei feroviare naţionale (TGV, Ouigo), locale (TER, Intercites, Transilien) şi internaţionale (Thalys, Eurostar). De asemenea, transportul public urban ar putea fi perturbat ca urmare a grevei şoferilor, precum şi din cauza modificării traseelor unor linii de transport, pe fondul demonstraţiilor planificate în oraşe. Autorităţile franceze recomandă cetăţenilor să consulte site-urile reţelei locale de transport pentru prognoze ale circulaţiei rutiere din sectorul public, precum şi site-ul RATP https://www.ratp.fr/, pentru a obţine detalii privind circulaţia din regiunea pariziană.
Sindicatele aeroporturilor din Paris (Charles-de-Gaulle şi Orly) au anunţat că se vor alătura apelului la greve, ca şi controlorii aerieni şi personalul Air France (FNIC-CGT şi CGT Air France), ceea ce ar putea duce la perturbări importante ale zborurilor aeriene în ziua de miercuri. Pasagerii Air France vor fi anunţaţi, prin SMS, despre eventuale anulări/întârzieri ale zborurilor. Detalii privind zborurile sunt disponibile pe site-ul https://www.parisaeroport.fr/.
Vor fi, de asemenea, perturbări ale circulaţiei feriboturilor către Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord şi Insula Corsica.
Totodată, este posibilă prelungirea grevei şi după această dată în anumite sectoare, inclusiv în transportul public.






Fii primul care comentează acest articol.