Mită de 5.000 de euro, la ISJ Constanța, pentru un transfer școlar. Inspectorul și-a recunoscut vina
Iulia – Cristina Cabrancea, inspector școlar pentru învățământ primar în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Constanța, acuzată de procurorii DNA de luare de mită, a semnat acordul de recunoaștere a vinovăției, anunță DNA Constanța.
Potrivit documentului, în perioada august – septembrie 2021, Iulia Cabrancea, în calitatea de inspector școlar, ar fi primit prin intermediar, de la părintele unui elev, suma de 5.000 de euro. Banii respectivi ar fi fost primiți pentru ca inculpata, în calitate de inspector școlar pentru învățământ primar în cadrul Inspectoratului Județean Constanța, să obțină transferarea în mod nelegal a elevului de la o școală gimnazială la un colegiul național (ambele unități școlare fiind în municipiul Constanța), lucru care s-a și materializat ulterior.
„Inculpata a declarat expres că recunoaște comiterea faptei reținute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și este de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate, precum și cu forma de executare a acesteia, respectiv:
– 2 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani și 6 luni și interzicerea, pe o perioadă de 1 an de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat”, informează DNA Constanța.
Dosarul de urmărire penală împreună cu acordul de recunoaștere a vinovăției au fost înaintate la Tribunalul Constanța.






Fii primul care comentează acest articol.