Percheziții în Constanța într-un dosar de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave
Mai multe percheziții sunt efectuate astăzi în vederea destructurării unei grupări infracționale organizate, specializată în săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, concurență neloială și fals în înscrisuri sub semnătură privată, în dauna a 106 persoane juridice de pe întreg teritoriul țării.
Astfel, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bacău – Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Neamț, împreună cu procurorul de caz din cadrul D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Neamț, efectuează o acţiune în județele Neamț, Alba, Arad, Argeș, Bacău, Brașov, Brăila, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Cluj, Constanța, Dolj, Galați, Iași, Ilfov, Mehedinți, Mureș, Olt, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Timiș, Vrancea și Municipiul București.
Din cercetările efectuate până în prezent a rezultat faptul că membrii grupării ar fi constituit un grup infracțional organizat, cu scopul de a falsifica marcajele de pe produsele industriale și comercializarea acestora, prin inducerea în eroare cu privire la calitatea și proveniența lor, grup la care ulterior ar fi aderat mai multe persoane.
Astfel sunt efectuate 19 percheziții, dintre care 10 la domiciliul unor persoane fizice și 9 la sediul unor societăți comerciale și puncte de lucru ale unor entități comerciale.









Fii primul care comentează acest articol.