Program redus de circulație pe Transalpina, între Rânca și Obârșia Lotrului din cauza ninsorilor anunțate

Circulația pe DN 67C – Transalpina, între Rânca și Obârșia Lotrului, va fi permisă zilnic doar în intervalul orar 09:00–18:00, începând de sâmbătă, 26 septembrie. Decizia a fost luată din cauza deteriorării condițiilor meteorologice la altitudini de peste 1.500 de metri.

Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Craiova, restricția se aplică sectorului cuprins între kilometrul 34+800, în zona Rânca, și kilometrul 59+800, la Obârșia Lotrului.

În zona montană sunt semnalate ploi, lapoviță și ninsori, fenomene care pot modifica rapid condițiile de deplasare pe porțiunile aflate la mare altitudine.

Reprezentanții DRDP Craiova le recomandă șoferilor să își planifice călătoriile în funcție de noul program și să respecte semnalizarea rutieră și restricțiile instituite. Autovehiculele care vor ajunge la punctele de acces după ora 18:00 nu vor mai putea continua deplasarea pe tronsonul Rânca–Obârșia Lotrului.

Programul de circulație pe sectoarele înalte ale Transalpinei este adaptat periodic în funcție de evoluția vremii. Odată cu apropierea sezonului rece, anumite porțiuni ale șoselei pot fi închise complet traficului, dacă deplasarea nu mai poate fi realizată în condiții de siguranță.

 


Santierul Naval Midia
Gemarco Construct
Distribuie: