Proteste la Constanța! Angajații din Educație cer majorarea salariilor
Sunt proteste la Constanța, la această oră. Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) și Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET“ organizează o acțiune de pichetare a sediului Prefecturii. Aproximativ 200 de constănțeni, angajați în sistemul de educație, cer de urgenţă Guvernului României să găsească soluţii pentru majorarea salariilor din sistemul de învăţământ.
La protestul organizat pe platoul din fața Prefecturii Constanța participă atât cadre didactice cât și personal auxiliar al unităților de învățământ din județ.
Printre revendicările sindicaliștilor se numără:
- rezolvarea problemei aplicării integrale a dispozițiilor Legii – cadru nr. 153/2017 pentru toate categoriile de salariați din învățământ, astfel încât toate categoriile de salariați din sistemul educațional să beneficieze de salariul de bază prevăzut de această lege pentru anul 2022;
- identificarea unor soluții pentru creșterea veniturilor personalului didactic auxiliar;
- adoptarea, în regim de urgență, a normativelor pentru personalul nedidactic și personalul didactic auxiliar, având în vedere că normativele care se aplică sunt din anul 1998;
- aplicarea regulamentelor privind acordarea sporurilor pentru condiții de muncă, întrucât salariații din învățământ sunt singurele categorii de bugetari care nu beneficiază de acordarea acestor sporuri;
- în noua lege de salarizare, grila propusă trebuie să poziționeze personalul din învățământ pe o treaptă superioară celei actuale în ierarhia funcțiilor bugetare, în raport de importanța socială a activității prestate;
- remedierea anomaliilor actuale în ceea ce privește salarizarea celor care ocupă funcții de conducere, îndrumare și control, având în vedere că, după ce veniturile acestora au rămas nemodificate în ultimii patru ani, se constată că acestea sunt inferioare salariaților care ocupă funcții de execuție;
- instituirea, prin lege, a regulii indexării anuale a salariilor personalului plătit din fonduri publice, cu rata inflației;
- plata suplimentară a personalului din unitățile/instituţiile de învățământ nominalizat în echipele de proiecte finanţate din fonduri europene nerambursabile;
- plata orelor suplimentare efectuate de personalul didactic auxiliar și nedidactic.

„E greu! Să vină ei să predea dacă nu ne cred”, spune un cadru didactic participant la protest.
„De aproximativ 15 ani, salariile nu au mai crescut. Ajungem cu o pensie de e mai mare râsul”, a punctat și reprezentanta Școlii nr. 8 din Constanța.
Participanții protestau împotriva „falsului interes” al actualei guvernări în raport cu acordarea majorărilor salariale în sistemul de învăţământ care conduce la producerea unui dezechilibru social şi le fac imposibilă asigurarea unui trai decent.
„Revendicările nu sunt noi, ele sunt cunoscute, pentru că după cum știți acțiunea noastră de astăzi se înscrie într-o serie mai veche. Noi am pichetat în decembrie 2022 sediul Parlamentului, în ianuarie 2023 sediul Guvernului, și acum toate sindicatele județene afiliate Federația Sindicatelor Libere din Învățământ pichetează sediile instituțiilor prefecturii din fiecare județ” a transmis Mitică Iosif, preşedintele al Sindicatului Liber al Salariaţilor din Învăţământul Preuniversitar (SLSIP) Constanţa.
Acesta a accentuat faptul că ei caută să aducă schimbări pentru toate categoriile de salariați din învățământ, dar mai ales pentru categoria personalului didactic de predare, întrucât cu greu se reușește efectuarea recrutării resursei umane.
De asemenea, președintele SLSIP a vorbit despre faptul că oamenii trebuie să fie motivați la locul de muncă, în special debutanții în educație, și după cum se menționează și în comunicatul de presă, motivația reprezintă una dintre condiţiile esenţiale pentru a avea un sistem de învățământ performant în România.
Protestele vor continua în toată țară, atât săptămâna aceasta cât şi săptămâna următoare. În cazul în care solicitările sindicatelor vor rămâne fără rezolvare, angajații din educație vor continua cu pichetarea sediului Guvernului și a sediilor prefecturilor în lunile martie și aprilie 2023 iar un marș de protest se va desfășura în București în luna mai 2023. Nu este exclusă nici declanșarea grevei generale în ultima decadă a lunii mai.








Fii primul care comentează acest articol.