Resturi de dronă, neutralizate de scafandrii militari în zona Grindului Chituc
Scafandrii de luptă EOD din cadrul Forțelor Navale Române au
intervenit duminică dimineață pentru neutralizarea unor resturi de dronă
descoperite în zona Grindului Chituc, din județul Constanța.
Intervenția a avut loc în jurul orei 9:30, după ce Garda de
Coastă a solicitat, sâmbătă, sprijinul Ministerului Apărării Naționale pentru
verificarea unui obiect plutitor suspectat a fi un fragment de dronă aeriană.
Obiectul fusese observat la aproximativ 50 de mile marine
est de Grindul Chituc.
Ajunși la fața locului, specialiștii EOD au aplicat
procedurile standard de neutralizare și au securizat zona.
Potrivit Ministerului Apărării Naționale, incidentul nu
reprezintă un pericol pentru populație sau pentru traficul naval.






Fii primul care comentează acest articol.