Scandal în Poarta 6. S-a lăsat cu geamuri sparte, înjunghieri și împușcături
Conflictul a avut drept protagoniști doi bărbați de 33 de ani, respectiv 38 de ani iar scena agresiunilor a fost locuința de pe strada Sălciilor, a tânărului de 33 de ani.
Azi noapte, pe fondul unui conflict mai vechi, constănțeanul în vârstă de 38 de ani, însoțit de alte câteva persoane ar fi luat cu asalt locuința bărbatului de 33 de ani. Au spart cu pietre geamurile casei și l-ar fi agresat pe tânăr. La sosirea polițiștilor acesta prezenta mai multe tăieturi pe corp. Victima a indicat agresorul, identificat de polițiști ulterior la spital, unde ajunsese rănit în urma unei împușcături.
La acest moment nu sunt încă informații privind modul în care a fost împușcat agresorul sau persoana care l-ar fi împușcat, bărbatul fiind supus unei intervenții chirugicale.
În casa tânărului de 33 de ani nu au fost găsite arme și nici alte dovezi care să indice faptul că bărbatul de 38 de ani ar fi fost împușcat în scandalul de pe strada Sălciilor.
S-a întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe, tulburarea ordinii și liniștii publice, distrugere și nerespectarea regimului armelor și munițiilor. Cercetările sunt în derulare, pentru a se stabili situația de fapt și a împrejurările în care s-a produs evenimentul, precum și pentru identificarea tuturor participanților și luarea măsurilor legale.






Fii primul care comentează acest articol.